Imprimanta 3D

În 9 aprilie, în Ploieşti a avut loc cea de-a cincea ediţie a Concursului Naţional Ştiinţe şi Tehnologii, la care Palatul Copiilor Tîrgu Mureş a participat cu doi elevi ai Cercului de Construcţii electronice, cerc coordonat de prof. Horea Graur.

Cei doi elevi, Robert Kaiser şi Vlad Sîngeorzan au prezentat lucrarea numită Imprimanta 3D, cu care au primit Locul I şi Premiul Special Academician Constantin Dinculescu, oferit de către Universitatea Politehnică Bucureşti.

 

Departamentul comunicare mass-media

Tîrgu Mureş

Spelling Bee - Ediția a IV-a

În cadrul programului Școala Altfel, Palatul Copiilor Tîrgu Mureș – Cercul de cultură și civilizație engleză, în parteneriat cu Colegiul Național Unirea și a Inspectoratului Școlar Județean Mureș au organizat cea de-a patra ediție a Concursului Județean Spelling Bee, cuprins în CAEJ 2015. Concursul a reunit un număr de aproape 160 de copii, clasele a V-a și a VI-a din județul Mureș, evenimentul fiind coordonat de profesoarele Melania Zamfira Șandor (Palatul Copiilor Tîrgu Mureș), Tunde Pintilie (Colegiul Național Unirea), sprijinite de profesori de limba engleză din județ.

În urma jurizării, pe clase s-au obținut următoarele premii:

Clasa V       Loc I - Oancea Maia – Șc. Gim Friedrich Schiller – prof. Peterfy Katalin

                     Loc II - Pop Marc Alex - Liceul vocațional de Artă – prof. Natea Lucia Aida 

                    Loc III - Șandru Kara Medea – Șc. Gimn. T. Vladimirescu – prof. Șandru Gabriela  

Clasa VI         Loc I -  Mătea Augustin – Șc. Gimn. Europa - prof. Maria Negrea 

                        Loc II -  Lateș Mihai -  Șc Gimn. Friedrich Schiller – prof. Ruja Simona 

                        Loc III - Nădășan Iris – Șc. Gimn. Friedrich Schiller – prof. Ruja Simona

 

Departamentul comunicare mass-media

Tîrgu Mureş
8.04.2015

Palatul Copiilor Tîrgu Mureș premiat la Simpozionul Naţional "Edmond Nicolau"

Vineri, 20 martie, la Casa de Cultură Mihai Eminescu din Tîrgu Mureş a avut loc cea de-a noua ediţie a Simpozionului Naţional Edmond Nicolau, ocazie pentru profesori şi elevi de a-şi etala munca, dar mai ales rezultatele în domeniul ştiinţific.

Palatul Copiilor Tîrgu Mureş, prin cercul de Construcţii electronice, coordonat de profesorul Graur Horea a participat cu o echipă de doi elevi: Ardelean Alex şi Sîngeorzan Vlad. Cei doi membri ai cercului au prezentat mai multe lucrări practice de specialitate, iar două au fost premiate de către juriul de specialitate. Este vorba despre lucrarea Dispozitiv de cablaj călcat, care a primit premiul special şi Captator solar cu orientare automată, lucrare care a primit premiul al treilea.



Departamentul relaţii cu mass-media

Tîrgu Mureş
23.03.2015

Preselecții Mamaia Copiilor 2015

Miercuri, 11 martie între orele 12:00 - 15:00, va avea loc etapa zonală de preselecţie pentru secţiunea de interpretare a Festivalului Naţional de Creaţie şi Interpretare "Mamaia Copiilor" 2015.

Se pot prezenta copii cu vârste cuprinse între 4 și 15 ani, la cele 4 grupe de vârsta din concurs, după cum urmează: 4-6 ani; 7-9 ani; 10-12 ani; 13-15 ani.

Detalii complete pe http://www.mamaiacopiilor.ro/.

Mamaia Copiilor 2015 Afis

"De ziua ta", Ediția a II-a

Miercuri, 4 martie de la ora 17.00, la sala mare a Palatului Culturii din Tirgu Mures va avea loc cea de-a doua editie a spectacolului dedicat Zilei Femeii: "De ziua ta...".

Spectacolul este sustinut de catre copiii Palatului Copiilor Tirgu Mures. Organizatori: Palatul Copiilor Tirgu Mures, Inspectoratul Scolar Mures, Consiliul Judetean Mures, Biblioteca Judeteana Mures si Palatul Culturii Tirgu Mures. Partener media: Televiziunea Tirgu Mures.

Intrarea este libera! Va asteptam cu drag!

Afis De ziua ta 2015

Pagina 5 din 9

Contact

Adresă: B-dul 1 Decembrie 1918, nr.93, Mun. Tîrgu-Mureş, judeţul Mureş

Telefon: 0265-261009, 0265-264321

E-mail: office[at]palatulcopiilormures.ro, pctgmures[at]yahoo.ro

facebook