Dans Modern - Filiala Sighișoara

Dansul este o artă, dansul înseamnă emoţie, cucerirea spaţiului, curajul de a depăşi mobilitatea.Frumuseţea dansului este efemeră ca şi multe alte ramuri ale artei, dar reuşeşte să lase oamenilor trăirile pe care nu numai că le-au simţit, ci ştiu că nimic altceva nu le poate înlocui sau exprima.

Dansul naturii, dansul trupurilor noastre înseamnă mişcare şi mişcarea înseamnă energie şi energia înseamnă viaţă.Dansul ne creează emoţii, ne permite descătuşarea unor simţuri, el însemnă curaj, iubire de spaţiu, dorul de zbor.El dăruieşte trupului graţie, frumuseţe şi sănătate.

Înscrierea la cursurile de dans modern echivalează cu integrarea copilului într-o comunitate, în care ia contact cu copii de diverse vârste şi din diverse medii sociale. Participarea la cursurile de grup îi oferă posibilitatea de a interacţiona cu aceştia şi de a-şi face prieteni noi.

Dansurile au impact puternic şi în dezvoltarea emoţională a copilului. Unul dintre cele mai importante beneficii pe care le caştigă frecventând cursul de dans este stima de sine puternică. Dansul ajută copilul să se simtă bine în propria piele, să-şi descopere calităţi şi talente nebănuite şi să-şi îmbunătăţească imaginea de sine. 

Participarea la cursurile cercului de dans modern necesită respectarea unor reguli clare, antrenamente solicitante, concentrare şi multă atenţie. Toate aceste abilităţi au un rol esenţial în disciplinarea copilului, în viaţa de zi cu zi. Atunci când face parte dintr-un grup, copilul interacţionează atât cu adulţi, cât şi cu copii. Interacţiunile dintre ei ajută nu doar la dezvoltarea abilităţilor sociale, ci şi la deprinderea bunelor maniere.

Înainte de orice, dansul este o activitate recreaţională, care are rolul de a destinde copilul şi de a combate stresul acumulat la şcoală sau în alte contexte. Copilul se distrează în timpul mişcărilor ritmice şi primeşte o binemeritată doză de relaxare.

Cursul de dans modern oferă micilor dansatori posibilitatea de a trăi clipe şi experienţe de neuitat, prin participarea la diferite spectacole şi evenimente locale şi zonale, concursuri judeţene, naţionale şi internaţionale.

Cercul de dans modern se adresează copiilor cu vârste între 5-18 ani.

"Dansul este cea mai elevată, cea mai emoţionantă, cea mai frumoasă dintre arte, pentru că nu este doar translatare sau abstractizare din viaţă, este chiar viaţă."
Havelock Ellis


← Înapoi la pagina Filialei

Contact

Adresă: B-dul 1 Decembrie 1918, nr.93, Mun. Tîrgu-Mureş, judeţul Mureş

Telefon: 0265-261009, 0265-264321

E-mail: office[at]palatulcopiilormures.ro, pctgmures[at]yahoo.ro

facebook